Primele fotografii cu solista de la DJ Project, după accidentul de luni seară

Primele fotografii cu solista de la DJ Project, după accidentul de luni seară
Publicat: 20/09/2017, 15:17

„Sunteți minunați. Am primit mii de mesaje. O să fiu bine. A fost așa cum a trebuit să fie…Îngerul meu păzitor mi-a fost alături”, a scris Mira în descrierea unei fotografii.

Reamintim că membrii trupei DJ Project, Gino Manzotti, DJ Maxx și Mira au suferit un accident rutier, luni, pe DN7, în județul Vâlcea, când un TIR s-a răsturnat și a lovit două mașini.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, inspectorul Gabriel Popescu, declara, luni, că Gino Manzotti, DJ Maxx și Mira au fost transportați la spitalul din Râmnicu Vâlcea. La spital a ajuns și șoferul TIR-ului, un bărbat în vârstă de 56 de ani, care, într-o curbă, s-a răsturnat pe sensul opus de mers, lovind mașina în care se aflau cântăreții și încă una care circula în spatele lor.

Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz și efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Simona Halep renunță. Decizia luată de marea campioană a României
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cristian Șofron, unul dintre copiii-fenomen ai cinematografiei din România, invitat la Altceva cu Adrian Artene
×